Paul Alexe's Blog

17/03/2013

Dincă Steriu nu lasă loc de surprize!

Imagine

Campionatul Naţional de biliard 2013 a pornit, astăzi, la drum! În lupta pentru „coroana” cucerită la finele anului trecut de către bucureşteanul Ovidiu Cristea, s-au înscris doar zece constănţeni, printre aceştia numărându-se Dincă Steriu şi Vali Scupra (campionul naţional de juniori), care, prin clasarea lor în finala naţională, au contribuit decisiv la clasarea biliardului dobrogean pe locul doi în clasamentul pe regiuni, în 2012. Ca şi anul trecut, actuala ediţie este structurată pe şase etape zonale şi una finală, deosebirea constând în faptul că trei dintre etape se dispută la Bila 9, iar celelalte trei, dar şi finala naţională, la Bila 10.

Gazda etapelor zonale dobrogene este, ca şi în 2012, Lake View Constanţa, iar pentru prima etapă s-a alăturat organizatorilor (Federaţia Română de Biliard-Pool şi Lake View) şi Direcţia pentru Sport şi Tineret Constanţa, care a oferit cupe şi diplome pentru primii trei clasaţi. După mai bine de şapte ore de dispute de bun nivel (chiar excelent, în câteva cazuri!), etapa i-a revenit lui Dincă Steriu, care îşi reconfirmă supremaţia pe plan local, cedând doar şase jocuri în cele patru meciuri disputate! Profitând de ziua… mai puţin inspirată a „veteranilor” Bogdan Borcan şi Ionuţ Iordan (eliminaţi neaşteptat de rapid din competiţie), juniorul Vali Scupra a urcat până în finală, obţinând puncte preţioase care ar putea să-l ajute să participe şi în acest an în marea finală a seniorilor. Surprizele zilei s-au numit Paul Neumann şi Cristi Pirujinschi, primul clasându-se al treilea, iar al doilea al cincilea, cu meritul de a-i fi eliminat pe Borcan şi Iordan! Pe locul patru s-a clasat Adrian Scupra, care se anunţă, la rândul său, unul dintre pretendenţii la locurile ce vor asigura prezenţa în finala naţională.

Clasament după disputarea primei etape: 1. Dincă Steriu 950p, 2. Vali Scupra 800p, 3. Paul Neumann 725p, 4. Adrian Scupra 650p, 5-6. Cristi Pirujinschi şi Silviu Ianus 575p, 7-8. Ionuţ Iordan şi Daniel Stere 500p, 9-10. Victor Mădârjac şi Bogdan Borcan 450p.

Următoarea etapă este programată la sfârşitul lunii aprilie, tot la Lake View Constanţa, urmând a se juca Bila 10.

20/01/2013

Dincă Steriu, câştigător al primului concurs al anului

IMG_0333Primul concurs de biliard găzduit în acest an de Lake View Constanţa a adus la startul său 16 participanţi, din rândul cărora nu au lipsit proaspeţii campioni naţionali de Bila 9, bucureşteanul Ovidiu Cristea (seniori) şi constănţeanul Vali Scupra (juniori). Evident, în „fieful” Tacului de Aur, sezonul nu putea debuta decât cu un concurs la Bila 8. S-a jucat pe tablou piramidă-dublă, primul la 5, cu spargere alternativă. La capătul a nouă ore de joc de bună calitate, umbrit, din păcate, de unele ieşiri nervoase ale unora dintre competitori (care uită că… este doar un joc!), finala i-a adus faţă în faţă pe principalii favoriţi la titlu, Ovidiu Cristea şi Dincă Steriu (locul 5 la „naţionale”, cel mai bine clasat jucător constănţean în clasamentul FR.Biliard). După o confruntare în care ambii finalişti au avut şansa de a tranşa disputa în favoarea lor, Steriu a fructificat avantajul „terenului propriu” şi s-a impus cu 7-5. Podiumul a fost completat de bucureşteanul Raul Maican, în timp ce juniorul Vali Scupra s-a clasat pe un onorant loc 4.

09/07/2012

Son câştigă etapa a IV-a

Etapa a patra a Campionatului Naţional de biliard – bila 9 (Zona Dobrogea) a fost câştigată de Nicolae Sorin Son, care a dispus într-o finală extrem de disputată de liderul clasamentului provizoriu (câştigător, la rândul său, a doua etape!), Dincă Steriu. Victoria de etapă s-a decis în joc decisiv, Son impunându-se cu 7-6, după ce luase deja un avantaj moral asupra rivalului său, câştigând finala de pe faţa tabloului, cu 7-4. Pe locul trei s-a clasat Adi Scupra (3-7 cu Steriu, în finala de pe spatele tabloului), locul patru fiind ocupat de Teo Capbun (4-7 cu Adi Scupra). O evoluţie frumoasă, dar trădată de lipsa de experienţă, a avut-o şi liderul clasamentului juniorilor, Vali Scupra (14 ani), cu prestaţii mai sigure de la o etapă la alta. Oricum, Vali se consolează cu o victorie mult mai importantă, el reuşind să acceadă „pe tabloul” celui mai important liceu constănţean, „Mircea cel Bătrân”!

La startul acestei etape s-au aliniat 11 dintre cei 20 de sportivi legitimaţi în zona Dobrogea. Ca şi până acum, jocurile s-au disputat pe mesele de la Lake View Center Constanţa.

Click aici pentru galerie foto.

05/05/2012

Surprize în etapa a doua a CN de biliard – bila 9 (zona Dobrogea)

Pe postavul albastru de la Lake View Entertainment and Sport Center din Constanţa, a debutat în această dimineaţă etapa a doua a Campionatului Naţional de biliard Bila 9 (zona Dobrogea). Doar 13 participanţi s-au aliniat la start, semn că… sezonul cald bate la uşă, iar vremea frumoasă de afară îmbie la mai multă plajă şi mai puţin timp petrecut în jurul mesei de biliard.

Surpriza zilei a constituit-o eliminarea prematură a câştigătorului primei etape, Bogdan Borcan, care a pierdut ambele meciuri disputate. Este adevărat, deşi a beneficiat de avantajul de a trece direct în turul doi pe partea de faţă a tabloului, primul adversar a fost unul deosebit de puternic, Nicolae Sorin Son, constănţeanul cu cea mai bună clasare într-o etapă a Tacului de Aur (locul 4). Mai atent, mai sigur în lovituri, dar şi mai… norocos, Son s-a impus cu 7-3. Borcan a trecut pe „spatele” tabloului, acolo unde l-a aşteptat un alt jucător incomod, Victor Mădîrjac. La capătul unui meci pe care părea să-l aibă sub control (a condus cu 6-4), Borcan avea să cedeze cu 6-7, după ce în jocul decisiv a lăsat bila 9 pe gaură, după o lovitură relativ simplă! Un parcurs foarte bun a avut juniorul Vali Scupra (foto, 14 ani), care a trecut în primul meci de mult mai experimentatul Vali Maxim (7-6), apoi, în „derby-ul tinereţii”, de Tiberius Iorgulescu (7-1), pentru ca în semifinalele de pe faţa tabloului să revină de la 0-3 şi să câştige cu 7-6 în faţa lui Son! În finala de pe faţa tabloului, Vali Scupra nu i-a putut face faţă lui Dincă Steriu (2-7), însă şi-a asigurat cel puţin locul trei în această etapă. Finalist în prima rundă dobrogeană, Steriu a beneficiat de un drum… lin către o nouă finală, trecând, în ordine, de Adi Scupra (7-1), Daniel Stere (7-2) şi Vali Scupra.

Mult mai agitate au fost apele pe partea de spate a tabloului. După ce l-a trimis acasă pe câştigătorul primei etape, Victor Mădîrjac a cedat, 5-7, în faţa bunului său prieten Paul Newman. Acesta rămâne în cursa pentru finală, după ce a trecut şi de Daniel Stere (7-4), iar acum îşi aşteaptă următorul adversar în persoana învingătorului din confruntarea dintre Son şi Maxim.

Programul de duminică:

– ora 12.00: meci 19 – Nicolae Sorin Son – Vali Maxim 7-1;

– ora 13.00: meci 22 – Paul Newman – Nicolae Sorin Son 1-7;

– ora 14.00: meci 23 – Vali Scupra – Nicolae Sorin Son 6-7;

– ora 15.00: FINALA – Dincă Steriu – Nicolae Sorin Son 9-7.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.