Paul Alexe's Blog

29/09/2010

Scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu

Filed under: Politică — paulcalexe @ 10:22 pm
Tags: , , ,

Notă: Am publicat scrisoarea de mai jos, pe acest blog, după ce am primit-o pe mail-ul personal, crezând că este semnată de Cristian Tudor Popescu, unul dintre jurnaliştii români pentru care am un deosebit respect. Măcar pentru faptul că joacă foarte bine tenis 😀 Între timp, bunul meu prieten Dan Wanya mi-a atras atenţia asupra faptului că, în cotidianul pe care îl conduce („Gândul”), Cristian Tudor Popescu neagă paternitatea scrisorii, pe care o numeşte „fals ordinar”. Desigur, demersul celor care au lansat aceste rânduri sub semnătura CTP-ului este incalificabil din punct de vedere jurnalistic. Cu scuzele ce se cuvin, fac necesarele corecturi, însă voi lăsa scrisoarea pe blog, în condiţiile în care împărtăţesc o mare parte a conţinutului său.

Aşadar… Scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu… de la un anonim!


Domnule B ăsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă.  Însă, dinco lo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.
Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.
Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.
Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.
Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.
Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.
Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua – spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI , deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.
Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.
Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.
În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!

Anunțuri

21/09/2010

Traian Băsescu, între realitatea lui şi realitatea noastră

Filed under: Politică — paulcalexe @ 4:57 pm
Tags: , ,

Preşedintele Traian Băsescu a simţit nevoia de a se adresa Parlamentului. Părea cam nevorbit, dar asta are mai puţină importanţă. Preşedintele le-a spus parlamentarilor şi, implicit, poporului, că România se află într-o situaţie grea, că sistemul de pensii este la pământ, că ţara nu se poate împrumuta de pe piaţa externă pe termen lung, că trebuie să facem sacrificii şi că, în nici un caz, romii români expulzaţi din Franţa nu reprezintă problema României. Mă rog, a mai spus preşedintele şi alte lucruri. Le cunoşteam.

Surprinde faptul că Traian Băsescu spune aceste lucruri cu aerul celui care doar ce a descoperit panaceul universal sau care doar ce s-a „teleportat” în prezent din alte vremuri. Mă întreb cât i-a luat preşedintelui să descopere toate aceste probleme, pentru că noi, ceilalţi, trăim în mijlocul lor, ne confruntăm cu ele zi de zi, fac parte din viaţa noastră.

Traian Băsescu se face că abia acum descoperă modul în care românul de rând este JEFUIT de fiecare zi pe care o trăieşte. JEFUIT de dreptul de a trăi decent, de a se bucura de roadele muncii sale, de a avea o viaţă normală, de a se dedica familiei, copiilor, de a cunoaşte plăcerile şi binefacerile unei civilizaţii la nivelul secolului XXI. JEFUIT de o clasă politică avară, dispreţuitoare, surdă la problemele poporului, o clasă politică fără Dumnezeu şi Ţară!

11/09/2010

O dilemă jurnalistică…

Filed under: România cea de toate zilele — paulcalexe @ 10:53 pm
Tags: , ,

Am primit următorul mesaj, pe care vreau să-l împărtăşesc cu toţi cititorii acestui blog… 😀

Există o singură întrebare, dar aceasta este foarte-foarte importantă!!

Nu răspundeţi în grabă sau la nimereală! Gândiţi-vă înainte de a răspunde. Răspundeţi cinstit!
Este o situaţie imaginară, în care trebuie să luaţi o hotarâre. Gândiţi-vă că trebuie să daţi un răspuns spontan şi cinstit!!!

Sunteţi în mijlocul unui dezastru total, o inundaţie de proporţii … nemăsurate cantităţi de apă… baraje rupte …
Sunteţi fotoreporter pentru TVR1 şi … vă aflaţi în mijlocul acestui dezastru inimaginabil.
Situaţia este la limita disperării…
Ca reporter, încercaţi să surprindeţi momentele cele mai impresionante.
În jur oameni, case, animale, sunt luate de ape …
Natura mugeşte arătându-şi fără iertare, puterea … pustiind totul în urma ei.
Deodată vezi un bărbat la volanul unei JEEP… ce lupta disperat, să nu fie luat de valuri… te apropii… îţi face o impresie puternică… şi brusc îl recunoşti: este Băsescu!!
Acuma realizezi că furia apelor îl va înghiţi în orice clipă… pentru totdeauna…
Ai două posibiltăţi: să îl salvezi, ori să „prinzi” instantaneul vieţii tale!!!!
Să îi salvezi lui viaţa, ori să faci o poză, ce îţi poate aduce premiul Pulitzer!!!!
O poză ce arată moartea unuia dintre cei mai importanţi oameni din ţară …


Acum… întrebarea (răspunde sincer):

Poza, o faci color sau alb-negru ????

PS. Toţi cei care citesc aceasta pagina au datoria morală să o trimită şi altor 10 persoane, pentru apărarea democraţiei!


Blog la WordPress.com.