Paul Alexe's Blog

03/09/2012

Babken, maestrul revenirilor!

Etapa a II-a a Tacului de Aur 2012 s-a încheiat, târziu în noapte, cu victoria lui Melkonyan Babken, cel care, cu mai bine de un an în urmă, câştiga prima etapă a celui mai bine recompensat turneu de biliard din România. Armeanul stabilit în România demonstrează, încă o dată, că rămâne unul dintre cei mai valoroşi jucători de biliard din ţara noastră, chiar dacă, la actuala etapă, a trecut prin mari emoţii până a se impune. În ultima zi, Babken a disputat finala pe spatele tabloului, reuşind o victorie fără drept de apel, 9-1,  în faţa lui Mihai Braga, finalistul primei etape din acest an. Pe faţa tabloului, „spaniolul” Ciprian Gândac s-a impus, 9-4, cu Ovidiu Cristea, asigurându-şi locul în finala etapei. Aşadar, lupta pentru al doilea loc de finalist s-a dat între Babken şi Cristea, ultimul începând meciul foarte bine şi părând a nu avea probleme în a se impune. Cristea a condus tot meciul, a avut 8-5 şi şansa de a închide confruntarea, însă Babken a dovedit că are nervi de oţel şi s-a impus cu 9-8!

Marea finală i-a adus la masa cu postav verde pe Babken şi Gândac, ambii cunoscători ai dulcelui gust al victoriei la Lake View. Ciprian a avut un debut fulminant de meci, conducând cu 7-1. „Alea Iacta Est!”, au decretat unii, însă lucrurile nu au stat aşa! Babken s-a dovedit a fi un veritabil… maestru al revenirilor, recuperând punct cu punct şi, mai mult, ajungând să conducă cu 10-9! Gândac a reuşit să egaleze, urmând la spargere în frame-ul decisiv. Totul părea să meargă perfect pentru Ciprian: spargere perfectă, masă uşoară, bilă după bilă în…dificilele buzunare ale meselor Dinamic II, de la Lake View. Finalul, însă, avea să fie de neânţeles: Gândac ratează, Babken râmâne la bila neagră, dar nu închide. Şansă pentru Ciprian, care are două bile uşoare, prima la mijloc cu lăsare în spatele celei de-a doua, apoi neagra pe gaură…. Cel puţin aşa credea toată lumea! Nu şi Gândac, care preferă o lovitură cu manta…pe care o ratează, lăsându-l pe Babken să introducă bila neagră printr-o simplă formalitate! 11-10 pentru sportivul armean, care câştigă pentru a doua oară o etapă a Tacului de Aur şi intră în posesia prmeiului de 1000 de euro, în timp ce învinsul său se mulţumeşte cu jumătate din sumă!

Ştirea de la Neptun TV – aici.

02/09/2012

Tacul de Aur, cu bune şi mai puţin bune…

Nu-i loc de surprize la Tacul de Aur! O nouă etapă în care ne convingem de acest lucru, deşi, pentru a respecta adevărul până la capăt, nu putem să nu remarcăm progresul unora dintre participanţi, pe care, fără doar şi poate, doar lipsa experienţei unor confruntări cu miză i-a împiedicat să ajungă în zona marilor premii! Etapa a doua a Tacului de Aur 2012 a adus la startul său, ca şi prima etapă, doar 29 de participanţi, marii absenţi fiind Ioan Ladanyi şi Augustin Viziru. Se pare că lumea biliardului autohton rămâne una destul de restrictivă, fapt ce-i descurajează pe mulţi dintre practicanţii acestui sport de îndemânare, dar şi strategie… Dintre cei care doresc să participe (şi participă!) la… din ce în ce mai numeroasele concursuri de biliard organizate în cluburile importante din ţară, o bună parte par să nu înţeleagă efortul pe care organizatorii îl fac, atât din punct de vedere financiar, cât şi uman. Un concurs de talia Tacului de Aur, cu premii la care multe dintre concursurile de top ale Europei încă visează, are două scopuri principale. Primul, cel de a face cunoscut numele Lake View Sport Center Constanţa, a fost atins încă de anul trecut, când clubul a pus la bătaie premii fabuloase pentru concursurile de biliard din România. Al doilea scop a fost acela de a contribui la ridicarea nivelului de competivitate al jucătorilor români, în general, şi al celor constănţeni, în special. Cu siguranţă, în ceea ce-i priveşte pe constănţeni, rezultatele se văd, existând deja o serie de tineri jucători ce se numără printre cei mai valoroşi din ţară, iar eu, personal, cred că vor avea un cuvânt important de spus la finala „naţionalelor”, unde se joacă Bila 9 şi valorile se echilibrează. Din păcate, această etapă a Tacului de Aur ne-a arătat, nouă, organizatorilor, şi faptul că există jucători care nu respectă nici competiţia, nici pe cei care se străduiesc să o organizeze. Nu este cazul să intru în amănunte, dar aceste „întâmplări” se adună şi, în ceea ce mă priveşte, mă gândesc foarte serios dacă este necesar să existe un „va urma”…

Să revin, însă, la povestea primelor două zile ale etapei a doua din acest an a Tacului de Aur, la capătul cărora cunoaştem numele celor mai buni patru concurenţi, cei care se luptă pentru cei 1000 de euro ce revin câştigătorului. După cum aminteam, n-a fost loc de surprize, astfel că pentru victoria în etapă se vor lupta Ovidiu Cristea, Ciprian Gândac, Mihai Braga şi Melkonyan Babken. Dintre constănţeni, cea mai bună clasare o obţine Teo Capbun, calificat între primii şase, însă nu pot trece cu vederea evoluţia foarte bună a lui Nicolae Son şi Dincă Steriu, în special în prima zi, precum şi a lui Adrian Scupra, ultimul confirmând progresul din ultima perioadă. O menţiune specială pentru juniorul Vali Scupra (15 ani), care se anunţă, la categoria sa de vârstă, unul dintre principalii favoriţi la un loc pe podium la campionatele naţionale. Deasemenea, aş vrea să remarc prezenţa, în premieră, a unor concurenţi din Iaşi (Ciprian Munteanu, Cătălin Pupăză), Slobozia (Mihai Damian), Sfântu Gheorghe (Felix Ursache), Craiova (Mihai Groza, 15 ani!), Bucureşti (Iulian Dragne, Andrei Mincă, Alex Balaş, Bogdan Popa), dar şi din Constanţa (Teo Capbun, Dani Stere, Silviu Ianoş).

Aşadar, rămâne de văzut cine se va încununa cu marele premiu. Dintre cei patru finalişti, Babken şi Gândac au cunoscut deja dulcele gust al victoriei la Tacul de Aur, în timp ce Ovidiu Cristea şi Braga s-au aflat de fiecare dată foarte aproape de victorie, însă s-au împiedicat de un… mic-mare amănunt, numit Ladanyi. În absenţa acestuia…poate va ieşi soarele şi pe strada lor!

22/08/2012

Tacul de Aur – etapa a II-a 2012

Filed under: Sport — paulcalexe @ 9:39 pm
Tags: ,
Cel mai mare concurs de biliard din România revine cu etapa a doua din 2012! Premii de etapă în valoare totală de 2500 euro! Se premiază primii 16 clasaţi. Etapa are loc pe durata a trei zile, între 31 august şi 2 septembrie 2012. Taxa de înscriere: 50 euro. Sistem de eliminare: piramidă dublă, spargere alternativă, primul la 7 (în finală: primul la 11).

The largest competition pool in Romania is back! Stage Awards totaling 2,500 euros! It honors the first 16 finishers. The first stage takes place over three days, between August, 31st and September, 2nd, 2012. Registration fee: 50 euros. Disposal system: double pyramid, breaking alternative, first to 7 (the final: the first at 11).

Premii (prizes): locul 1 – 1000 euro, locul 2 – 500 euro, locul 3 – 300 euro, locul 4 – 100 euro, locurile 5-16 – câte 50 euro. Premiile sunt impozabile.Persoane de contact: Eduard Albei (0725140867) şi Paul Alexe (0749149026)
Pentru cei interesaţi de cazare, vă rugăm a ne contacta din timp!
For hotel reservation, please contact us ASP!

19/05/2012

Tacul de Aur 2012 (I): prima zi, primele surprize!

A debutat prima etapă a Tacului de Aur 2012! Pe cele şase mese cu postav verde de la Lake View Center din Constanţa a fost agitaţie mare, mult suspans, jucători de certă clasă, surprize şi… nu prea, dar şi o Zeiţă Fortuna tare capricioasă cu unii şi extrem de generoasă cu alţii! Cu doar 29 de competitori la start (probabil, unii regretă acum când se găndesc cât de uşor le-ar fi fost să intre în zona premiilor!), printre care o reprezentantă a sexului frumos (Cristina Chiriţă, 19 ani, este prima jucătoare prezentă pe tabloul principal al Tacului de Aur!), dar şi doi juniori (constănţenii Vali Scupra şi Daniel Stere), competiţia a pornit la drum în forţă, tragerea la sorţi propunând încă din start câteva confruntări „şoc”! Fără doar şi poate, ghinionistul etapei se numeşte Nicolae Sorin Son, unul dintre constănţenii în care gazdele îşi puneau (întemeiat!) mari speranţe, dar care se vede nevoit să părăsească turneul chiar după prima zi! Sorţii i l-au scos în cale, ca prim adversar, pe nimeni altul decât câştigătorul Marii Finale din 2011, lugojeanul Ioan Ladanyi, cel cotat cu prima şansă la victorie şi în această etapă. Chiar dacă a dat o replică bună, Son a fost învins la un scor sever (1-7), Ladanyi taxându-i cea mai mică greşeală. Trecut pe „spatele” tabloului, Son a trebuit să-l înfrunte pe un alt mare favorit la victoria de etapă (câştigător de etapă anul trecut!), armeanul Babken Melkonyan, în faţa căruia a trebuit a cedat (4-7), părăsind astfel competiţia. La polul opus, un alt favorit al Constanţei, Dincă Steriu, pare răsfăţat de sorţi, care i-au scos în cale, în primele două tururi, doi dintre cei mai accesibili adversari, Eugen Pop şi Daniel Stere, pe care i-a învins fără a ceda nici un punct. Mult mai greu îi va fi în sferturi (pe faţa tabloului), unde îl va înfrunta pe Ciprian Gîndac (7-0 cu Paul Newmann şi 7-1 cu Vali Scupra). Alţi doi constănţeni au urcat până în sferturi, pe faţa tabloului, Bogdan Borcan (câştigătorul primei etape a C.N. – zona Dobrogea a fost liber primul tur, trecând apoi, 7-3, de Cristina Chiriţă) şi Ionuţ Iordan (7-2 cu George Mizu şi 7-5 cu Ovidiu Turcoane). Cei doi se vor confrunta pentru un loc în semifinale, acolo unde îi aşteaptă învingătorul dintre Ioan Ladanyi (7-1 cu Son şi 7-2 cu Liviu Chiriţoiu) şi actorul Augustin Viziru (7-5 cu Alex Florescu). Al patrulea sfert de pe faţa tabloului se va disputa între Mihai Robert Braga (7-6 cu Alex Caleşu şi 7-3 cu Zoli Kersco) şi învingătorul dintre Ovidiu Cristea (7-5 cu Raul Maican) şi Victor Mădîrjac (7-6 cu Teo Capbun).

Pe spatele tabloului, se cunosc deja opt dintre cei 13… care nu intră în premii! Au părăsit concursul încă din prima zi Teo Capbun (1-7 cu Raul Maican), Cristi Pirujinschi (4-7 cu Alex Caleşu), Eugen Pop (0-7 cu Costin Neaga), Vali Maxim (2-7 cu George Mizu), Nicolae Sorin Son (4-7 cu Babken), Paul Newman (2-7 cu Alex Florescu), Dani Stere (1-7 cu Babken) şi Vali Scupra (4-7 cu Adi Scupra). Pentru intrarea în zona primilor 16 şi, implicit, a premiilor, dispută veritabile finale, mîine, următorii: Cristina Chiriţă – Raul Maican, Ovidiu Turcoane – Alex Caleşu, Liviu Chiriţoiu – Costin Neaga, Adrian Popa – Ov.Cristea sau Victor Mădîrjac, Zoli Kersco – George Mîzu.

Sâmbătă, primele lovituri de tac vor fi date cu începere de la ora 12.00. Între orele 14 şi 17, Neptun TV va transmite, în direct, cele mai interesante confruntări.

14/05/2012

Totul despre Tacul de Aur 2012!

REGULAMENT

În cadrul Turneului Tacul de Aur se aplică următorul Regulament:

1. Responsabilitatea sportivului

Este responsabilitatea sportivului sa cunoasca toate regulile , reglementarile si calendarul sau programul care se aplica competiei . Atâta timp cât oficialii turneului vor face orice efort rezonabil pentru ca aceste informatii sa fie accesibile tuturor sportivilor , responsabilitatea finala cade asupra sportivului.

2. Îmbracamintea

Fiecare jucător care participă la Tacul de Aur va primi un tricou polo din partea organizatorului, pe care va fi obligat să îl poarte pe toată durata întrecerii. Participanţii trebuie să poarte pantaloni închişi la culoare (nu blugi) şi pantofi sau încălţăminte sport de culoare neagră (nu adidaşi). Femeile pot purta fusta care trebuie însă să acopere genunchii.

3. Aranjarea bilelor

În cazul concursului Tacul de Aur se foloseşte „magic rack” şi nu baterea bilelor.

4. Jocul cu arbitru „de zona”

În cadrul acestei competiţii se foloseşte sistemul arbitrilor ”de zonă” care sunt fiecare responsabili de mai multe mese si nici un arbitru nu este prezent la o masa permanent. In acest caz, jucatorii sunt obligati sa ia in considerare regulile jocului. Recomandarea pentru a conduce jocul in aceste situatii este dupa cum urmeaza :

Jucatorul care nu se afla la masa va executa toate sarcinile arbitrului. Daca, inaintea unei lovituri, jucatorul care se afla la masa crede ca oponentul sau nu poate judeca in mod corect lovitura, poate cere arbitrului „de zona ” sa priveasca lovitura. Jucatorul care va sta pe margine poate de asemenea cere asistenta arbitrului daca crede ca nu poate sau nu vrea sa judece o lovitura.

Daca apare un diferend intre 2 jucatori in timpul unui meci nearbitrat, si arbitrul de zona este chemat pentru a lua o decizie fara a fi vazut cauza disputei, acesta trebuie sa fie atent pentru a intelege situatia cat mai complet posibil. Aceasta ar putea include intrebarea unor martori de incredere, folosirea inregistrarilor, sau punerea in scena a loviturii. Daca arbitrul de zona este rugat sa determine daca un fault a avut loc si nu sunt probe care sa ateste faultul in afara revendicarii unuia dintre jucatori in timp ce jucatorul advers sustine ca nu a fost fault, se presupune ca nu a existat nici un fault.

5. Penalizarea comportamentului nesportiv

Regulile si regulamentele dau arbitrilor si oficialilor imputerniciri considerabile pentru a penaliza jocul nesportiv. Cativa factori ar trebui sa fie luati in considerare atunci cand se iau aceste decizii, inclusiv comportamentul anterior, avertismente anterioare, cat de serioasa este ofensa, precum si informatiile ce ar fi putut fi prezentate la Intalnirea Jucatorilor de la inceputul turneului. In functie de gravitatea faptei penalitatile aplicate pot fi : avertisment, pierderea jocului, pierderea meciului.

Comitetul de Organizare poate decide eliminarea din concurs a unui concurent pentru comportament nesportiv.

6. Protestul la decizii

Daca un jucator are nevoie de luarea unei decizii, prima persoana contactata este arbitrul. Arbitrul isi va construi decizia prin orice mijloace i se par potrivite. Daca un jucator vrea sa protesteze impotriva acelei decizii, poate contacta arbitrul principal si dupa aceea directorul de turneu. La „Tacul de Aur” decizia directorului este obligatorie şi finală. Unui jucator ii este permis sa ceara reconsiderarea unei decizii efective a arbitrului o singura data. Daca cere reconsiderarea aceluiasi subiect a doua oara, va fi considerat comportament nesportiv.

7. Instructiuni pentru arbitri

Arbitrul va clarifica toate aspectele de fapt legate de reguli, mentinerea unor conditii de joc echitabile, anuntarea faulturilor, si va intreprinde orice actiune asa cum este cerut in aceste reguli. Arbitrul va suspenda jocul atunci cand conditiile nu permit un joc corect. Jocul va fi de asemenea suspendat atunci cand o anuntare sau o decizie este contestata. Arbitrul va anunta faulturi sau alte situatii specifice asa cum este cerut in reguli. El va raspunde la intrebari asa cum este cerut in reguli in aspecte cum ar fi numarul de faulturi. El nu trebuie sa dea sfaturi despre aplicarea acestor reguli, sau despre alte aspecte ale jocului in care nu este cerut in reguli ca el sa vorbeasca. El poate ajuta jucatorul prin aducerea si indepartarea sprijinului mecanic. Daca este necesar la o lovitura, arbitrul sau un asistent poate misca lampa daca aceasta incomodeaza lovitura.

8. Responsabilitatea arbitrului

Arbitrul va raspunde intrebarilor jucatorilor in ceea ce priveste date obiective, cum ar fi daca o bila este sau nu in triunghi, daca o bila este in spatele liniei de cap, care este numaratoarea, ce regula s-ar aplica daca o anumita lovitura va fi executata, etc. Atunci cand este intrebat despre clarificarea unei reguli, arbitrul va explica regula aplicabila cat de bine poate, dar orice omisiune a arbitrului nu va proteja jucatorul de impunerea regulilor efective. Arbitru nu trebuie sa ofere sau sa furnizeze orice opinie subiectiva care ar afecta jocul, cum ar fi daca o lovitura legala poate fi executata la o posibila lovitura, daca o combinatie poate fi realizata, sau cum se comporta masa, etc.

9. Inversarea grupurilor

Dacă din greşeală, un jucător introduce o bilă din grupul oponentului, un fault trebuie anunţat înainte de urmatoarea sa lovitură. După ce oricare jucator sau arbitrul îşi dau seama că grupurile au fost inversate, jocul va fi oprit şi va fi rejucat cu spargătorul iniţial executând lovitura de spargere.

10. Refacerea unei pozitii

In orice caz in care pozitia bilelor necesita interventii este numai responsabilitatea si indatorirea arbitrului sa realizeze aceasta sarcina. El isi poate forma opinia prin orice mijloace le considera potrivite la acel moment. El poate consulta un jucator sau pe amandoi in acel caz, totusi, parerea particulara a acestuia nu este considerata de drept si poate fi amendata. Fiecare jucator implicat are dreptul de a contesta judecata arbitrului o singura data, dar dupa aceea este decizia arbitrului daca va repozitiona bila sau bilele.

11. Acceptarea echipamentului

Dupa ce un turneu sau un meci anume a inceput, jucatorul nu are dreptul de a contesta calitatea sau legalitatea oricarui echipament pus la dispozitie de Organizatorul de Concurs, decat daca este sustinut de arbitru sau de directorul de concurs; orice contestatie trebuie facuta inainte. În principiu, se va accepta echipamentul de joc a cărui calitate este cea mai bună.

12. Golirea buzunarelor

O bilă este introdusă dacă se opreşte în buzunar sub nivelul mesei sau intră în sistemul de returnare a bilelor. O bilă în apropierea marginii buzunarului parţial susţinută de altă bilă se consideră introdusă dacă prin eliminarea bilei suport aceasta ar cădea în buzunar. Dacă o bilă se opreşte în apropierea marginii buzunarului, şi rămâne aparent nemişcată pentru 5 secunde, nu se consideră introdusă dacă după aceea cade în buzunar prin propria mişcare. Pe durata celor 5 secunde, arbitrul trebuie să se asigure ca nici o altă lovitură nu este executată. O bilă obiect care revine dintr-un buzunar pe suprafaţa de joc nu se consideră introdusă. Dacă bila albă atinge o bilă deja introdusă, bila albă va fi considerată introdusă indiferent dacă revine sau nu pe masă.

13. Time Out ( Pauza )

Fiecare jucător are dreptul la un time-out de 5 minute pe parcursul unui meci de maxim 9 jocuri (şi la 3 din 5 şi la 5 din 9). La sistemul 7 din 13 din semifinale şi finale, se poate lua încă un time-out de 3 minute. Un jucator poate cere time-out numai intre jocuri.

Pentru a-şi exercita dreptul la pauză, jucătorul trebuie să informeze arbitrul de decizia sa şi să se asigure că arbitrul este conştient de acest fapt şi îl insemnează pe foaia de scor şi să se asigure că arbitrul marchează masa pentru suspendarea jocului.

( Procedura standard este poziţionarea unui tac pe masă)

Oponentul trebuie să rămână pe scaun, ca şi în cazul jocului normal; dacă se va implica în alte activităţi în afara celor standard de joc se va considera că îşi exercită dreptul la time-out si nu i se va mai acorda altul. Dacă un jucător are o problemă medicală, directorul de turneu poate decide să ajusteze numărul de time-outuri.

14. Devierea bilei alba la spargerea de debut.

Se poate întâmpla ca un jucător să rateze lovitura (miscue) şi apoi să încerce să oprească bila albă să îşi urmeze traiectoria normală deviind-o cu tacul sau alte mijloace. Aceasta practică şi altele similare sunt complet interzise de regula comportamentului nesportiv. Jucătorii nu trebuie niciodată să atingă intenţionat nici o bilă aflată în joc în afara bilei albe printr-o mişcare de înainte a pastilei . Penalitatea pentru un asemenea fault va fi determinată de arbitru în concordanţă cu prevederile Federaţiei de profil.

16. Cronometrarea loviturii

Un cronometru poate fi cerut in orice moment in timpul unui meci de catre un oficial sau oricare dintre jucatorii implicati in acel meci. Directorul de turneu sau alt oficial desemnat hotaraste daca se va folosi un cronometru sau nu. Daca acesta se va introduce, amandoi jucatorii vor fi cronometrati si va fi desemnat un oficial responsabil cu cronometrarea pe parcursul meciului. Ca recomandare, jucatorii vor avea 35 de secunde pe lovitura, si vor fi avertizati atunci cand mai sunt 10 secunde.

Fiecare jucator va avea dreptul la o extensie de 25 de secunde la fiecare joc. Cronometrul va fi pornit cand toate bilele se opresc, inclusiv cele care se invartesc. Cronometrul va fi oprit atunci cand pastila atinge bila alba pentru a incepe o lovitura sau atunci cand timpul alocat loviturii expira. Daca un jucator depaseste timpul acordat, va fi un fault standard.

17. Intarzieri

Jucatorii trebuie sa se afle la masa si gata sa joace meciul repartizat la ora desemnata. Daca un jucator intarzie la meciul sau , va avea 15 minute sa se prezinte la masa gata de joc. Este recomandat ca dupa 5 minute sa se faca un anunt catre jucator, dupa 10 minute un al doilea anunt, iar dupa 14 un anunt final de “ un minut ”. Din momentul scurgerii celor 15 minute, jucătorul în cauză va pierde câte un joc la fiecare 5 minute.  Cerintele pot fi mai stricte pentru pentru cei care gresesc repetat.

18. Intamplari neprevazute

Se poate intampla ca ceva neprevazut in aceste reguli sa apara in timpul unui meci. Intr-un asemenea caz, arbitrul va decide cum se va proceda intr-o maniera corecta. De exemplu, poate fi necesar mutarea unui joc in desfasurare pe o alta masa, si in acest caz o remiza poate fi declarata daca pozitia nu poate fi transferata.

19. Ramanerea in scaun

Jucatorul care nu se afla la masa trebuie sa ramana in scaunul desemnat atunci cand oponentul sau se afla la masa. Daca un jucator are nevoie sa paraseasca zona de joc in timpul meciului, trebuie sa ceara si sa primeasca permisiunea arbitrului. Daca un jucator paraseste aria de joc fara permisiunea arbitrului, va fi tratat ca un comportament nesportiv.

20. Lovitura simultana

Daca bila alba loveste o bila obiect legala si o bila obiect ilegala aproximativ in acelasi timp, si nu se poate determine ce bila a fost lovita prima, se va presupune ca bila obiect legala a fost atinsa prima.

21. Anuntarea bilelor inghetate

Arbitrul trebuie sa fie atent sa inspecteze si sa anunte starea oricarei bile obiect care poate fi lipita de o manta sau bila alba atunci cand ar putea fi lipita de o bila. Jucatorul aflat in scaun ii poate aminti arbitrului ca un asemenea anunt este necesar. Tragatorul trebuie sa lase timp in care o asemnea decizie sa fie ceruta si anuntata, si poate cere anutarea el insusi.

22. Loviturile de stabilire a ordinii de joc

Aceasta lovitura este prima a meciului si determina ordinea de joc. Jucatorul care castiga alege cine va sparge primul. Arbitrul va plasa cate o bila pe masa in spatele liniei de cap si in apropierea liniei de cap. Jucatorii vor lovi aproape in acelasi timp pentru a trimite fiecare bila spre manta inferioara cu scopul de se intoarce mai aproape de manta superioara decat a adversarului.

Jucatorul pierde automat spargerea daca bila sa :

(a) traverseaza jumatatea celuilalt ;

(b) atinge manta de spate de mai multe ori;

(c) cade în buzunar sau sare de pe masa;

(d) atinge manta lunga;

(e) bila ramâne in zona coltului buzunarului superior si trecuta de marginea mantei superioare;

Jucatorii vor efectua din nou loviturile daca:

(a) bila unuia dintre ei este lovita dupa ce bila celuilalt a atins manta din spate;

(b) arbitrul nu poate determina care bila este mai apropiata de manta superioara; sau

(c) amandoua loviturile sunt neregulamentare.

23. Spargerea

Spargerea bilelor se face alternativ, cu bila alba in mana in spatele liniei de cap.

24. Repozitionarea bilelor

Bilele sunt repozitionate (repuse in joc pe masa) prin plasarea lor pe linia lunga (axa centrala lunga) cat mai aproape de punctul de spate si intre punctul de spate si manta de spate, fara a misca bilele interpuse. Daca bila nu poate fi  repozitionata pe punctul de spate, trebuie pozitionata in contact (daca se poate) de bila interpusa.Totusi, atunci cand bila alba este langa bila de repozitionat, bila repozitionata nu trebuie plasata in contact cu bila alba; trebuie lasat un mic spatiu intre ele. Daca toata linia lunga intre punctul de spate si manta de spate este ocupata de alte bile, bila este repozitionata deasupra punctului de spate, si cat mai aproape de acesta.

25. Bila alba in mana

Atunci cand bila alba este in mana, tragatorul o poate plasa oriunde pe suprafata de joc si poate continua sa miste bila alba pana cand va executa o lovitura. Jucatorul poate folosi orice parte a tacului pentru a misca bila alba, inclusiv pastila, dar nu cu o miscare de lovire inainte.

26. Lovitura anuntata

In jocuri in care tragatorul trebuie sa anunte loviturile, bila si buzunarul vizate trebuie indicate la fiecare lovitura daca nu sunt evidente. Detalii ale loviturii cum ar fi mante sau bile atinse sau introduse sunt irelevante.O singura bila poata fi anuntata de fiecare data. Pentru ca o lovitura anuntata sa fie legala, arbitrul trebuie sa fie convins ca lovitura executata este si cea intentionata, asa ca daca exista sanse de a se genera confuzie, cum ar fi lovituri cu manta, combinatii sau alte lovituri similare, tragatorul trebuie sa indice bila si buzunarul vizate. Daca arbitrul sau adversarul sunt nesiguri in privinta loviturii care va fi jucata, pot cere anuntarea loviturii.

In jocurile pe anuntate, tragatorul poate alege sa anunte “ siguranta” in loc de o bila sau un buzunar, si la sfarsitul loviturii incepe randul oponentului.

27. Bile care se misca in mod spontan

O bila se poate misca usor dupa ce se parea ca s-a oprit, posibil datorita imperfectiunilor bilei sau mesei. In afara cazului cand aceasta miscare nu provoaca introducerea unei bile in buzunar, este un fapt normal de joc, si bila nu va fi mutata la loc. Daca o bila cade in buzunar ca urmare a acestei miscari, este repusa pe pozitia ei originala. Daca o bila care se misca spontan cade in buzunar inainte sau in timpul unei lovituri, si acest fapt influenteaza rezultatul loviturii, arbitrul va reface pozitia si lovitura va fi jucata din nou. Tragatorul nu este penalizat pentru ca a lovit in timp ce o bila se misca spontan.

28. Refacerea unei pozitii

Atunci cand este nevoie ca bilele sa fie repozitionate sau curatate, arbitrul va repune bilele la loc cat mai precis posibil. Jucatorii trebuie sa accepte decizia arbitrului.

29. Abandon

Daca un sportiv renunta, pierde meciul . Astfel , daca în timpul unui joc decisiv pentru oponent un sportiv încearca sa-si desurubeze tacul, se considera ca abandoneaza meciul.

30. Remiza

Daca arbitrul observa ca jocul nu progreseaza spre final , el îsi va anunta decizia si fiecare sportiv va mai avea câte 3 rânduri la masa . Apoi, daca arbitrul crede în continuare ca meciul nu se îndreapta spre final, el va declara jocul remiza. Daca amandoi jucatorii sunt de acord pot accepta remiza fara a mai efectua cele 3 lovituri. Daca o remiza intervine, spargatorul initial va sparge din nou.

–-

Update (17 mai 2012): Vineri, 18 mai, ora 13.00 – data şi ora limită pentru înscrieri. Primele meciuri debutează la ora 14.00, după tragerea la sorţi a tabloului de concurs.

Cel mai mare concurs de biliard din România revine într-un nou format! Premii de etapă în valoare totală de 2500 euro! Se premiază primii 16 clasaţi. Prima etapă are loc pe durata a trei zile, între 18 şi 20 mai 2012. Taxa de înscriere: 50 euro (60 euro, după 15 mai 2012). Sistem de eliminare: piramidă dublă, spargere alternativă, primul la 7 (în finală: primul la 11).

The largest competition pool in Romania is in a new format! Stage Awards totaling 2,500 euros! It honors the first 16 finishers. The first stage takes place over three days, between 18 and 20 May 2012. Registration fee: 50 euros (60 euros, after May 15, 2012). Disposal system: double pyramid, breaking alternative, first to 7 (the final: the first at 11).

Premii (prizes): locul 1 – 1000 euro, locul 2 – 500 euro, locul 3 – 300 euro, locul 4 – 100 euro, locurile 5-16 – câte 50 euro.

Confirmări participare (14 mai 2012):

1. Ioan Ladanyi (Lugoj)
2. Melkonyan Babken (Bucureşti)
3. Robert Mihai Braga (Bucureşti)
4. Raul Maican (Bucureşti)
5. Liviu Chiriţoiu (Tecuci)
6. Augustin Viziru (Bucureşti)
7. Ovidiu Cristea (Bucureşti)
8. Dincă Steriu (Constanţa)
9. Nicolae Sorin Son (Constanţa)
10. Ionuţ Iordan (Constanţa)
11. Victor Mădîrjac (Constanţa)
12. Paul Newman (Constanţa)
13. Vali Scupra (Constanţa)
14. Renaud Devriese (Constanţa)
15. Ciprian Gabriel Gândac (Vitoria)
16. Bogdan Mălăele (Bucureşti)
17. Cristina Chiriţă (Bucureşti)
18. Alex Botz (Braşov)
19. Alexandru Calesu (Bucureşti)
20. Zoltan Kersco (Arad)
21. Daniel Stere (Constanţa)
22. Eugen Pop (Constanţa)
23. Bogdan Borcan (Constanţa)
24. Cristi Pirujinschi (Constanţa)
25. Ciprian Enache (Constanţa)
26. Andrei Popa (Bucureşti)
27. Teo Capbun (Constanţa)
28. Costin Neaga (Bucureşti)
29. Ovidiu Turcoane (Bucureşti)
30. Alexandru Florescu (Craiova)
31. Dimciu Paris (Constanţa)

01/05/2012

Tacul de Aur revine!

Filed under: Sport — paulcalexe @ 2:56 pm
Tags: ,

Tacul de Aur 2012 (ştire Neptun TV)

Cel mai mare concurs de biliard din România revine într-un nou format! Premii de etapă în valoare totală de 2500 euro! Se premiază primii 16 clasaţi. Prima etapă are loc pe durata a trei zile, între 18 şi 20 mai 2012. Taxa de înscriere: 50 euro (60 euro, după 15 mai 2012). Sistem de eliminare: piramidă dublă, spargere alternativă, primul la 7 (în finală: primul la 11).

Pentru înscrieri, vă puteţi adresa direct la Lake View (persoană de contact: Eduard Albei) sau mă puteţi contacta! 🙂

Blog la WordPress.com.