Paul Alexe's Blog

20/01/2013

Dincă Steriu, câştigător al primului concurs al anului

IMG_0333Primul concurs de biliard găzduit în acest an de Lake View Constanţa a adus la startul său 16 participanţi, din rândul cărora nu au lipsit proaspeţii campioni naţionali de Bila 9, bucureşteanul Ovidiu Cristea (seniori) şi constănţeanul Vali Scupra (juniori). Evident, în „fieful” Tacului de Aur, sezonul nu putea debuta decât cu un concurs la Bila 8. S-a jucat pe tablou piramidă-dublă, primul la 5, cu spargere alternativă. La capătul a nouă ore de joc de bună calitate, umbrit, din păcate, de unele ieşiri nervoase ale unora dintre competitori (care uită că… este doar un joc!), finala i-a adus faţă în faţă pe principalii favoriţi la titlu, Ovidiu Cristea şi Dincă Steriu (locul 5 la „naţionale”, cel mai bine clasat jucător constănţean în clasamentul FR.Biliard). După o confruntare în care ambii finalişti au avut şansa de a tranşa disputa în favoarea lor, Steriu a fructificat avantajul „terenului propriu” şi s-a impus cu 7-5. Podiumul a fost completat de bucureşteanul Raul Maican, în timp ce juniorul Vali Scupra s-a clasat pe un onorant loc 4.

03/09/2012

Babken, maestrul revenirilor!

Etapa a II-a a Tacului de Aur 2012 s-a încheiat, târziu în noapte, cu victoria lui Melkonyan Babken, cel care, cu mai bine de un an în urmă, câştiga prima etapă a celui mai bine recompensat turneu de biliard din România. Armeanul stabilit în România demonstrează, încă o dată, că rămâne unul dintre cei mai valoroşi jucători de biliard din ţara noastră, chiar dacă, la actuala etapă, a trecut prin mari emoţii până a se impune. În ultima zi, Babken a disputat finala pe spatele tabloului, reuşind o victorie fără drept de apel, 9-1,  în faţa lui Mihai Braga, finalistul primei etape din acest an. Pe faţa tabloului, „spaniolul” Ciprian Gândac s-a impus, 9-4, cu Ovidiu Cristea, asigurându-şi locul în finala etapei. Aşadar, lupta pentru al doilea loc de finalist s-a dat între Babken şi Cristea, ultimul începând meciul foarte bine şi părând a nu avea probleme în a se impune. Cristea a condus tot meciul, a avut 8-5 şi şansa de a închide confruntarea, însă Babken a dovedit că are nervi de oţel şi s-a impus cu 9-8!

Marea finală i-a adus la masa cu postav verde pe Babken şi Gândac, ambii cunoscători ai dulcelui gust al victoriei la Lake View. Ciprian a avut un debut fulminant de meci, conducând cu 7-1. „Alea Iacta Est!”, au decretat unii, însă lucrurile nu au stat aşa! Babken s-a dovedit a fi un veritabil… maestru al revenirilor, recuperând punct cu punct şi, mai mult, ajungând să conducă cu 10-9! Gândac a reuşit să egaleze, urmând la spargere în frame-ul decisiv. Totul părea să meargă perfect pentru Ciprian: spargere perfectă, masă uşoară, bilă după bilă în…dificilele buzunare ale meselor Dinamic II, de la Lake View. Finalul, însă, avea să fie de neânţeles: Gândac ratează, Babken râmâne la bila neagră, dar nu închide. Şansă pentru Ciprian, care are două bile uşoare, prima la mijloc cu lăsare în spatele celei de-a doua, apoi neagra pe gaură…. Cel puţin aşa credea toată lumea! Nu şi Gândac, care preferă o lovitură cu manta…pe care o ratează, lăsându-l pe Babken să introducă bila neagră printr-o simplă formalitate! 11-10 pentru sportivul armean, care câştigă pentru a doua oară o etapă a Tacului de Aur şi intră în posesia prmeiului de 1000 de euro, în timp ce învinsul său se mulţumeşte cu jumătate din sumă!

Ştirea de la Neptun TV – aici.

02/09/2012

Tacul de Aur, cu bune şi mai puţin bune…

Nu-i loc de surprize la Tacul de Aur! O nouă etapă în care ne convingem de acest lucru, deşi, pentru a respecta adevărul până la capăt, nu putem să nu remarcăm progresul unora dintre participanţi, pe care, fără doar şi poate, doar lipsa experienţei unor confruntări cu miză i-a împiedicat să ajungă în zona marilor premii! Etapa a doua a Tacului de Aur 2012 a adus la startul său, ca şi prima etapă, doar 29 de participanţi, marii absenţi fiind Ioan Ladanyi şi Augustin Viziru. Se pare că lumea biliardului autohton rămâne una destul de restrictivă, fapt ce-i descurajează pe mulţi dintre practicanţii acestui sport de îndemânare, dar şi strategie… Dintre cei care doresc să participe (şi participă!) la… din ce în ce mai numeroasele concursuri de biliard organizate în cluburile importante din ţară, o bună parte par să nu înţeleagă efortul pe care organizatorii îl fac, atât din punct de vedere financiar, cât şi uman. Un concurs de talia Tacului de Aur, cu premii la care multe dintre concursurile de top ale Europei încă visează, are două scopuri principale. Primul, cel de a face cunoscut numele Lake View Sport Center Constanţa, a fost atins încă de anul trecut, când clubul a pus la bătaie premii fabuloase pentru concursurile de biliard din România. Al doilea scop a fost acela de a contribui la ridicarea nivelului de competivitate al jucătorilor români, în general, şi al celor constănţeni, în special. Cu siguranţă, în ceea ce-i priveşte pe constănţeni, rezultatele se văd, existând deja o serie de tineri jucători ce se numără printre cei mai valoroşi din ţară, iar eu, personal, cred că vor avea un cuvânt important de spus la finala „naţionalelor”, unde se joacă Bila 9 şi valorile se echilibrează. Din păcate, această etapă a Tacului de Aur ne-a arătat, nouă, organizatorilor, şi faptul că există jucători care nu respectă nici competiţia, nici pe cei care se străduiesc să o organizeze. Nu este cazul să intru în amănunte, dar aceste „întâmplări” se adună şi, în ceea ce mă priveşte, mă gândesc foarte serios dacă este necesar să existe un „va urma”…

Să revin, însă, la povestea primelor două zile ale etapei a doua din acest an a Tacului de Aur, la capătul cărora cunoaştem numele celor mai buni patru concurenţi, cei care se luptă pentru cei 1000 de euro ce revin câştigătorului. După cum aminteam, n-a fost loc de surprize, astfel că pentru victoria în etapă se vor lupta Ovidiu Cristea, Ciprian Gândac, Mihai Braga şi Melkonyan Babken. Dintre constănţeni, cea mai bună clasare o obţine Teo Capbun, calificat între primii şase, însă nu pot trece cu vederea evoluţia foarte bună a lui Nicolae Son şi Dincă Steriu, în special în prima zi, precum şi a lui Adrian Scupra, ultimul confirmând progresul din ultima perioadă. O menţiune specială pentru juniorul Vali Scupra (15 ani), care se anunţă, la categoria sa de vârstă, unul dintre principalii favoriţi la un loc pe podium la campionatele naţionale. Deasemenea, aş vrea să remarc prezenţa, în premieră, a unor concurenţi din Iaşi (Ciprian Munteanu, Cătălin Pupăză), Slobozia (Mihai Damian), Sfântu Gheorghe (Felix Ursache), Craiova (Mihai Groza, 15 ani!), Bucureşti (Iulian Dragne, Andrei Mincă, Alex Balaş, Bogdan Popa), dar şi din Constanţa (Teo Capbun, Dani Stere, Silviu Ianoş).

Aşadar, rămâne de văzut cine se va încununa cu marele premiu. Dintre cei patru finalişti, Babken şi Gândac au cunoscut deja dulcele gust al victoriei la Tacul de Aur, în timp ce Ovidiu Cristea şi Braga s-au aflat de fiecare dată foarte aproape de victorie, însă s-au împiedicat de un… mic-mare amănunt, numit Ladanyi. În absenţa acestuia…poate va ieşi soarele şi pe strada lor!

19/05/2012

Tacul de Aur 2012 (I): prima zi, primele surprize!

A debutat prima etapă a Tacului de Aur 2012! Pe cele şase mese cu postav verde de la Lake View Center din Constanţa a fost agitaţie mare, mult suspans, jucători de certă clasă, surprize şi… nu prea, dar şi o Zeiţă Fortuna tare capricioasă cu unii şi extrem de generoasă cu alţii! Cu doar 29 de competitori la start (probabil, unii regretă acum când se găndesc cât de uşor le-ar fi fost să intre în zona premiilor!), printre care o reprezentantă a sexului frumos (Cristina Chiriţă, 19 ani, este prima jucătoare prezentă pe tabloul principal al Tacului de Aur!), dar şi doi juniori (constănţenii Vali Scupra şi Daniel Stere), competiţia a pornit la drum în forţă, tragerea la sorţi propunând încă din start câteva confruntări „şoc”! Fără doar şi poate, ghinionistul etapei se numeşte Nicolae Sorin Son, unul dintre constănţenii în care gazdele îşi puneau (întemeiat!) mari speranţe, dar care se vede nevoit să părăsească turneul chiar după prima zi! Sorţii i l-au scos în cale, ca prim adversar, pe nimeni altul decât câştigătorul Marii Finale din 2011, lugojeanul Ioan Ladanyi, cel cotat cu prima şansă la victorie şi în această etapă. Chiar dacă a dat o replică bună, Son a fost învins la un scor sever (1-7), Ladanyi taxându-i cea mai mică greşeală. Trecut pe „spatele” tabloului, Son a trebuit să-l înfrunte pe un alt mare favorit la victoria de etapă (câştigător de etapă anul trecut!), armeanul Babken Melkonyan, în faţa căruia a trebuit a cedat (4-7), părăsind astfel competiţia. La polul opus, un alt favorit al Constanţei, Dincă Steriu, pare răsfăţat de sorţi, care i-au scos în cale, în primele două tururi, doi dintre cei mai accesibili adversari, Eugen Pop şi Daniel Stere, pe care i-a învins fără a ceda nici un punct. Mult mai greu îi va fi în sferturi (pe faţa tabloului), unde îl va înfrunta pe Ciprian Gîndac (7-0 cu Paul Newmann şi 7-1 cu Vali Scupra). Alţi doi constănţeni au urcat până în sferturi, pe faţa tabloului, Bogdan Borcan (câştigătorul primei etape a C.N. – zona Dobrogea a fost liber primul tur, trecând apoi, 7-3, de Cristina Chiriţă) şi Ionuţ Iordan (7-2 cu George Mizu şi 7-5 cu Ovidiu Turcoane). Cei doi se vor confrunta pentru un loc în semifinale, acolo unde îi aşteaptă învingătorul dintre Ioan Ladanyi (7-1 cu Son şi 7-2 cu Liviu Chiriţoiu) şi actorul Augustin Viziru (7-5 cu Alex Florescu). Al patrulea sfert de pe faţa tabloului se va disputa între Mihai Robert Braga (7-6 cu Alex Caleşu şi 7-3 cu Zoli Kersco) şi învingătorul dintre Ovidiu Cristea (7-5 cu Raul Maican) şi Victor Mădîrjac (7-6 cu Teo Capbun).

Pe spatele tabloului, se cunosc deja opt dintre cei 13… care nu intră în premii! Au părăsit concursul încă din prima zi Teo Capbun (1-7 cu Raul Maican), Cristi Pirujinschi (4-7 cu Alex Caleşu), Eugen Pop (0-7 cu Costin Neaga), Vali Maxim (2-7 cu George Mizu), Nicolae Sorin Son (4-7 cu Babken), Paul Newman (2-7 cu Alex Florescu), Dani Stere (1-7 cu Babken) şi Vali Scupra (4-7 cu Adi Scupra). Pentru intrarea în zona primilor 16 şi, implicit, a premiilor, dispută veritabile finale, mîine, următorii: Cristina Chiriţă – Raul Maican, Ovidiu Turcoane – Alex Caleşu, Liviu Chiriţoiu – Costin Neaga, Adrian Popa – Ov.Cristea sau Victor Mădîrjac, Zoli Kersco – George Mîzu.

Sâmbătă, primele lovituri de tac vor fi date cu începere de la ora 12.00. Între orele 14 şi 17, Neptun TV va transmite, în direct, cele mai interesante confruntări.

05/11/2011

Tacul de Aur 2011 (IV): semifinalele şi finalele

Semifinale:

Ioan Ladanyi – Augustin Viziru 9-5

Ovidiu Cristea – Melkonyan Babken 7-9

Finala este în direct, la Neptun TV, de la ora 15.00.

Finala pentru locurile 1-2:

Ioan Ladanyi – Melkonyan Banben 9-3

Finala pentru locurile 3-4

Augustin Viziru – Ovidiu Cristea 9-5

17/10/2011

Tacul de Aur 2011 (IV): Dan Catrinoiu, prima victimă de lux!

Raul maican, căutând cu mare atenţie premiile!Ultima etapă a Tacului de Aur – Open Tour 2011 a debutat sâmbătă, la Lake View Entertainment and Sports Center din Constanţa, adunând la startul său 24 de participanţi. Nu lipsesc câştigătorii primelor două etape, Melkonyan Babken şi Ioan Ladanyi, în timp ce Ciprian Gândac, care se impunea în luna august la Constanţa, a fost reţinut cu probleme personale în Spania, unde locuieşte. Ca şi până acum, în lupta pentru premiile puse în joc de organizatorii (4.900 de euro, în total!) s-au înscris bucureştenii Ovidiu Cristea, Mihai Robert Braga şi Augustin Viziru (prezenţi la toate etapele), dar şi Raul Maican (revenit după ce a lipsit la etapa a treia), alături de cei mai valoroşi jucători constănţeni, Nicolae Sorin Son (singurul localnic intrat în premii, locul 4 în prima etapă!), Dan Catrinoiu şi Ionuţ Iordan.

Primul „şoc” a venit la tragerea la sorţi, unde competitorii au fost împărţiţi în şase grupe a câte patru, primii doi urmând să se califice în grupele principale, în timp ce ocupanţii locurilor trei mergeau la baraj. Fortuna (zeiţa, desigur!) a fost nemiloasă cu cei aruncaţi în Grupa B, unde i-a pus faţă în faţă pe patru dintre cei mai valoroşi participanţi, cu toţii calificaţi deja pentru Marea Finală din decembrie: Ioan Ladanyi (câştigător al etapei a doua şi finalist în etapele I şi III), Mihai Robert Braga (finalist în etapa a doua), Augustin Viziru (clasat între primii zece în toate cele trei etape disputat) şi Dan Lucian Catrinoiu (locul 5, în prima etapă). Încă de la primul meci am avut parte de suspans, Ladanyi fiind la un pas de a pierde în faţa lui Catrinoiu, care a condus cu 4-3, însă a cedat cu 4-5. La fel de echilibrat a fost şi duelul dintre Braga şi Viziru, primul impunându-se cu 5-4. Fără doar şi poate, la finalul confruntărilor din această grupă s-ar fi putut spune că toţi meritau să meargă în faza următoare, însă… ghinionistul s-a numit Dan Catrinoiu, în timp ce Augustin Viziru a primit şansa locului trei şi a prezenţei la baraj. Grupa a fost câştigată de Ladanyi, 5-3 cu Braga.

În Grupa A, sută la sută constănţeană, Ionuţ Iordan (clasat între primii zece în toate cele trei etape de până acum) n-a lăsat loc de surprize, câştigând toate meciurile. Surpriza a venit din partea debutantului Valentin Scupra (14 ani, cel mai tânăr jucător aflat la startul etapei!), clasat pe locul doi, după ce i-a învins pe Viorel Cristea şi Ciprian Vier, ultimul obţinând locul de baraj. Patru constănţeni s-au aflat şi în Grupa C, câştigată de Ciprian Enache (unul dintre remarcaţii de la Mastersul Constanţei şi de la Cupa de Toamnă), secondat de Victor Mădîrjac, în timp ce Valerică Poenaru s-a calificat la baraj în dauna lui Eugen Măcălau. Grupa D a constituit doar un bun prilej de a intra în atmosfera concursului pentru bucureşteanul Raul Maican (foto), care s-a impus clar în disputele cu localnicii Robert Ciulin (locul 2), Cristian Pirujinschi (locul3) şi Dragoş Drăghiţă. O confruntare interesantă a programat Grupa E, acolo unde supremaţia şi-au disputat-o armeanul Melkonyan Babken şi câştigătorul Cupei de Toamnă, Nicolae Sorin Son. Constănţeanul a confirmat forma bună din ultima perioadă, reuşind să câştige disputa directă (5-2), Babken mulţumindu-se cu poziţia secundă. Locul trei i-a revenit lui Paul Newman, 5-1 cu debutantul Giuniet Murtaza. În fine, în Grupa F, Ovidiu Cristea, calificat în careul de aşi al fiecărei etape, n-a cedat niciun frame şi s-a clasat primul, fiind secondat de constănţeanul Valentin Maxim. Locul de baraj a fost acontat de Marian Adam (Chirnogeni).

Duminică, cei şase participanţi care au obţinut dreptul la baraj au fost împărţiţi în două grupe de cîte trei, primii doi continuând competiţia. În prima grupă, Augustin Viziru s-a impus fără mari emoţii în disputele cu Paul Newman (7-1) şi Valerică Poenaru (7-0), al doilea care obţine calificarea între primii 16 fiind Newman, 7-1 cu Poenaru. Din cealaltă grupă, în care disputrele au fost ceva mai echilibrate, s-au calificta Cristian Pirujinschi (7-5 cu Adam şi 7-2 cu Vieru) şi Marian Adam (7-3 cu Vieru).

Etapa a parta a Tacului de Aur continuă la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă şi duminică, cu meciurile din Grupele Principale. Cei 16 concurenţi rămaşi în cursa pentru premii vor fi împărţiţi în patru grupe de câte patru, din care primii doi se califică mai departe, iar cei de pe locurile trei au şansa barajului pentru a pătrunde în Grupul celor 10.

27/08/2011

Tacul de Aur (III): semifinale şi finale – live score

Semifinale (sâmbătă, ora 11.30):

Ioan LADANYI (Lugoj) – Andreja KLASOVIC (Belgrad, Serbia) 9-8

Ciprian Gabriel GÂNDAC (Vitoria, Spania) – Ovidiu Cristea (Bucureşti) 9-6

FINALA ESTE LIVE PE NEPTUN TV

Ioan LADANYI – Ciprian GÂNDAC 6-9


FINALA PENTRU LOCURILE 3-4

Andreja KLASOVIC – Ovidiu CRISTEA 9-7

24/08/2011

Tacul de Aur 2011 (III): cei patru aşi sunt Ladanyi, Gândac, Ovidiu Cristea şi Klasovic!

A fost un week-end… încărcat la Lake View din Constanţa! Aproape fără excepţie, cei 10 participanţi în etapa a treia a Tacului de Aur şi-au respectat statutul, oferind jocuri de bun nivel, pigmentate cu lovituri de excepţie, dar şi cu ratări incredibile! S-a jucat în două grupe de câte cinci, fiecare cu fiecare şi, de remarcat, până la 9 (cel mai bun din 17 frame-uri), fapt ce a îngreunat substanţial sarcina celor prezenţi. În Grupa Roşie s-au aflat cei doi nou-veniţi cu intenţia clară de a câştiga etapa (Gândac şi Klasovic), campionul primei etape (Babken), campionul Constanţei (Steriu) şi unul dintre cei mai spectaculoşi jucători ai turneului, Viziru. Prima zi era să debuteze cu o surpriză de proporţii, Steriu cedând la limită, 8-9 în faţa lui Babken, constănţeanul ajungând de trei ori la masă în frameul decisiv. Deşi a făcut cel mai bun joc al său din acest an, Steriu n-a putut să obţină mai mult decât o victorie de palmares la Viziru (mai apatic decât de obicei!), însă replica dată lui Gândac rămâne memorabilă. Constănţeanul a condus cu 3-2, scor la care a băgat neagră, dar alba a intrat şi ea, după ce a lovit manta, la colţ! La 3-3, Steriu a reuşit o lovitură de excepţie, aplaudată la scenă deschisă de cei prezenţi şi chiar şi de adversarul său, însă după ce a închis masa (4-3), apoi s-a… stins, iar Gândac nu i-a mai oferit nicio şansă de a reveni în meci. Babken n-a părut a fi în apele sale, a greşit destul de mult, iar acest lucru i-a adus două înfrângeri cât se poate de clare în faţa celor doi mari rivali la un loc în semifinale, Gândac şi Klasovic. Înfrângerea din ultimul meci, 8-9 cu Viziru, nu mai conta, iar meciul a durat ceva mai mult de 20 de minute 😉 Duelul pentru supremaţia grupei s-a dat între „spaniolul” Gândac şi sârbul Klasovic, primul având câştig de cauză graţie unui final de meci în care s-a concentrat mult mai bine (de la 5-5, Gândac a făcut 9-5).

Grupa Albastră a adus la start podiumul ultimei etape (Ladany, Braga şi Ovidiu Cristea), alături de out-siderii Liviu Chiriţoiu şi Ionuţ Iordan. Dealtfel, ultimii doi nu au reuşit prea multe, cu menţiunea că tecuceanul… cel puţin a încercat. A fost, aşadar, o luptă în trei pentru două locuri, luptă pe care Ioan Ladanyi a tranşat-o cât se poate de clar, învingându-şi rivalii încă din prima zi: 9-5 cu Braga şi 9-8 cu Cristea (meci pe care lugojeanul l-a controlat mai clar decât o arată scorul). În direct la Neptun TV, războiul fraticid dintre bucureştenii Cristea şi Braga părea să ofere acelaşi deznodământ din semifinala etapei a doua, când Braga s-a impus. Acesta a început în forţă, a condus cu 4-1, a avut o şansă uriaşă de a face 5-1, a ratat şi totul s-a prăbuşit pentru el, precum… un castel de nisip! Cristea a rămas concentrat şi fără să mai facă greşeli foarte mari a punctat de opt ori consecutiv în faţa unui adversar ce părea devastat şi incapabil de replică!

Aşadar, sâmbătă, de la ora 11.30, ne aşteaptă două semifinale în care este greu de dat un pronostic. În prima, se întâlnesc Ioan Ladanyi şi Andreja Klasovic, al doilea finalist urmând a fi cunoscut după confruntarea dintre Ciprian Gândac şi Ovidiu Cristea. Bursa pariurilor merge pe o finală între Ladanyi şi Gândac, însă, nu-i aşa, predicţiile sunt făcute pentru a fi contrazise! Orice va fi, spectacolul nu va lipsi! Finala este programată tot sâmbătă, de la ora 15.00, în direct la Neptun TV.

03/04/2011

Tacul de Aur 2011: Ovidiu Cristea a câştigat finala mică!

Prima etapă a Tacului de Aur 2011 – Open Tour se încheie astăzi, la centrul de distracţii Lake View din Constanţa. Finala pentru locurile 3-4, încheiată cu puţin timp în urmă, a fost adjudecată de bucureşteanul Ovidiu Cristea, care a dispus de reprezentantul gazdelor, Nicolae Sorin Son, cu scorul de 9-2. O dispută fără istoric, Cristea instalându-se la conducere încă din start şi conducând, la un moment dat, cu 6-0. Bucureşteanul  jucat aproape perfect, anunţându-se a fi unul dintre marii favoriţi la câştigarea uneia dintre viitoarele etape şi chiar a Marii Finale, din luna decembrie. „Acesta este jocul meu şi, veţi vedea, voi juca şi mai bine în viitor. Vin după o întrerupere şi acest lucru s-a văzut la jocurile pe care le-aş disputat la acest turneu”, a declarat Cristea, care a intrat şi în posesia premiului de 600 de euro, care recompensează ocupanul locului trei. La rândul său, Nicolae Sorin Son a primit premiul pentru locul 4, în valoare de 300 de euro.

 


02/04/2011

Tacul de Aur 2011: Ladanyi şi Babken dispută finala!

În urmă cu puţin timp, la Lake View Center din Constanţa, s-a încheiat prima semifinală a etapei I-a a Tacului de Aur 2011 – Open Tour. Conform aşteptărilor, armeanul Melkonyan Babken şi-a valorificat experienţa net superioară în disputa cu Nicolae Sorin Son, impunându-se cu 9-3. În finala programată mâine, după ora 15.00 (în direct la Neptun TV), Babken îl va înfrunta pe lugojanul Ioan Ladanyi, care a dispus de Ovidiu Cristea, cu scorul de 9-7.

Duminică, de la ora 13.30, este programată finala pentru locurile 3-4, urmată de marea finală a primei etape.

Pagina următoare »

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.