Paul Alexe's Blog

27/04/2013

Son revine, Panghea surprinde, dar campion este tot Steriu!

Etapa a II-a

Andrei Panghea, surpriza plăcută a etapei

Campionatul Naţional de biliard – Zona Dobrogea a programat a doua etapă din acest an, gazda concursului fiind, în premieră, City Billiards Pool & Snooker Constanţa. Dintre cei 14 sportivi legitimaţi, doi au lipsit (Dani Stere şi Cristi Pirujinschi), astfel că la startul etapei s-au aflat 12 competitori. S-a jucat Bila 10, pe tablou cu dublă eliminare.

Ca şi în prima etapă, câştig de cauză a avut Dincă Steriu, însă, de această dată, drumul său către titlu a fost mult mai anevoios, adversarii săi fiind foarte aproape de a-l detrona. Fiind favorit principal, Steriu a beneficiat de un prim tur liber, pentru ca în turul secund să-l învingă (7-3) pe marele său rival, Nicolae Sorin Son, revenit în circuit după… o pauză forţată, din cauze profesionale.  Primele emoţii pentru Steriu au apărut în disputa cu Ionuţ Iordan, meci decis în decisiv după o incredibilă eroare a lui Iordan, care a atacat bila 3, într-o combinaţie cu bila 10, deşi pe masă se mai afla… bila 2! Steriu n-a lăsat să-i scape această şansă şi a închis masa, ajungând în finala de pe faţa tabloului, acolo unde l-a aşteptat surpriza plăcută a etapei, Andrei Panghea. Acesta trecuse de Adi Scupra (7-5), Paul Neumann (7-2) şi Vali Scupra (7-3) şi, profitând de jocul ezitant al campionului Constanţei s-a impus meritat, cu 9-6! Steriu a trecut pe spatele tabloului, acolo unde l-a reântâlnit pe  „Speedy” Son, cel care şi-a spulberat toţi oponenţii ieşiţi în cale: 7-3 cu Alexandru Muşu (debutant în Campionatul Naţional), 7-3 cu Adi Scupra, 7-1 cu Vali Scupra şi 7-3 cu Teo Cap-bun.  Spre deosebire de prima dispută a zilei, Son a dat o replică mult mai consistentă, a condus cu 7-6, ratând o şansă uriaşă de a închide masa pentru 8-6. Din păcate pentru el, a ratat uşor la bila 7, iar Steriu n-a stat prea mult pe gânduri, a egalat la 7, pentru a se impune apoi cu 9-7.

Aşadar, în finală, din nou faţă în faţă Dincă Steriu şi Andrei Panghea. Cu moralul ridicat după victoria obţinută ceva mai devreme, Panghea a început curajos, a condus cu 2-1, dar a ratat o şansă bună de a se desprinde la 3-1. Steriu a egalat la 2, apoi, la 3-2, a închis repede două jocuri consecutiv din combinaţii. Panghea n-a mai putut reveni în joc, iar Steriu s-a impus cu 9-2, obţinând a doua victorie de etapă din acest an.

Clasamentul etapei: 1. Dincă Steriu 950p, 2. Andrei Panghea 800p, 3. Nicolae Sorin Son 725p, 4. Teo Cap-bun 650p, 5-6. Ionuţ Iordan şi Vali Scupra 575p, 7-8. Silviu Ianuş şi Adi Scupra 500p, 9-11. Paul Neumann, Bogdan Borcan, Alexandru Muşu 450p, 12. Victor Mădîrjac 400p.

Clasament general, după disputarea a două etape: 1. Dincă Steriu 1900p, 2. Vali Scupra 1375p, 3. Adi Scupra 1150p, 4. Paul Neumann 1125p, 5-6. Ionuţ Iordan şi Silviu Ianus 1075p, 7. Victor Mădîrjac 950p, 8. Bogdan Borcan 900p, 9. Andrei Panghea 800p, 10. Nicolae Sorin Son 725p, 11. Teo Cap-bun 650p, 12. Cristi Pirujinschi 575p, 13. Daniel Stere 500p, 14. Alexandru Muşu 450p.

Următoarea etapă este programată pe 18 mai 2013, urmând a se juca Bila 9.

21/04/2012

Prima etapă a Campionatului Naţional de biliard – Bila 9 (zona Dobrogea)

Campionatul Naţional de biliard – Bila 9 a debutat şi pentru zona Dobrogea, 15 concurenţi fiind prezenţi la Lake View Constanţa, în această dimineaţă, la startul primei etape. Se joacă pe tablou „piramidă dublă”, primul la 7 (în finală, primul la 9), cu spargere alternativă. Surprizele au apărut încă de la primele confruntări, Ionuţ Iordan şi Nicolae Sorin Son, doi dintre favoriţii la câştigarea etapei fiind aruncaţi pe spatele tabloului de către Victor Mădîrjac (foto), respectiv Cristi Pirujinschi! Un duş rece care i-a trezit pe cei doi talentaţi concurenţi, ambii urcând apoi, fără mari emoţii, până în semifinalele „de pe spate”, unde aşteaptă desfăşurarea semifinalelor „de pe faţă”, pentru a-şi cunoaşte adversarii. Acestea îi vor avea drept protagonişti pe Victor Mădîrjac şi Bogdan Borcan, respectiv Andrei Panghea şi Dincă Steriu. Dintre cei şase se va decide câştigătorul primei etape a „naţionalelor”, zona Dobrogea, la finalul etapelor zonale primii doi clasaţi urmând a se califica în finala naţională, alături de cei mai valoroşi jucători din România.

Meciurile de mâine debutează la ora 12.00, finala fiind programată să înceapăla ora 16.00, în direct la Neptun TV.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.