Paul Alexe's Blog

24/06/2010

Invitaţie la tenis

Tenis Club IDU Mamaia râmâne şi în această vară gazda celui mai important turneu pentru juniori şi junioare – under 16, găzduit în România. În perioada 28 iunie – 04 iulie 2010, pe terenurile cochetei baze de pe malul lacului Siutghiol, are loc MAMAIA IDU Juniors Champs.U16, turneu de categoria a II-a. În aceiaşi perioadă, în calendarul Tenis Europe Junior Tour se mai organizează un singur turneu mai puternic, cel de la Paris (Mondial Paris Cadets – Thropee Legardere, categoria I-a).

Ediţia din acest an a turneului de la Mamaia se bucură de o participare numeroasă, atât din ţară, cât şi din strainătate, anunţându-şi prezenţa mai mult de o sută de tineri jucători şi jucătoare, reprezentând 17 ţări europene. Ca şi în precedentele 15 ediţii (prima s-a desfăşurat în 1994), organizatorii îşi doresc ca turneul să reprezinte un pas către afirmare pentru tinerii reprezentanţi ai României, care au şansa de a obţine puncte importante în clasamentele ETA, puncte care să le permită participarea pe tablourile principale ale marilor turnee pentru juniori şi junioare. Dealtfel, turneul de la TC IDU Mamaia a reprezentat în decursul anilor un reper obligatoriu în cariera unor jucători şi jucătoare care reprezintă cu cinste tenisul românesc, la cel mai înalt nivel, precum Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru, Simona Halep, Raluca Olaru, Edina Gallovits, Monica Niculescu, Victor Hănescu, Victor Crivoi, Adrian Ungur sau Horia Tecău.

Ediţia 2010 a MAMAIA IDU Juniors Champs.U16 va aduce în faţa iubitorilor de tenis câteva nume importante în tenisul european juvenil, în frunte cu românca Cristina ENE (nr.42 Tenis Europe Ranking), lidera momentului în clasamentul RACE TO MASTERS 2010, în timp ce turneul băieţilor îl are drept favorit nr.1 pe slovacul Michal KIANICKA (nr.15 TER). De remarcat că, în acest an, conform noului regulament valabil în Tennis Europe Juniors Tour, înscrierile s-au facut direct pe saitul federaţiei europene.

Turneul de la Mamaia vine cu o ofertă tentantă din punct de vedere al punctelor puse în joc. Astfel, câştigătorii turneelor de simplu vor primi câte 80 puncte în clasamentele Tenis Europe, în timp ce finaliştii vor primi câte 65. Deasemenea, cei care vor pierde în primul tur (16-imi de finală), vor primi câte 15 puncte, zestre ce poate fi îmbunătăţită în turneele de consolare (4 puncte pentru câştigători). În turneele de dublu, campionii vor primii câte 20 puncte, finaliştii câte 15, iar sfertfinaliştii câte 10.

Arbitrul principal al turneului va fi, ca şi la ediţiile precedente, unul dintre cei mai apreciaţi arbitri români ai momentului, Ştefan NICORICI (arbitru ITF).

Pentru ultimele rezultate: http://www.tenisclubidu.go.ro/sen_16.htm

Reclame

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: