Paul Alexe's Blog

13/05/2010

Gibraltar – destinaţia perfectă pentru o… singură zi

Gibraltar. Un loc încărcat de istorie. Şi nici nu este de mirare, dată fiind aşezarea strategică a Stâncii Gibraltar ( „The Rock”, 425m), un promontoriu situat în sudul Peninsulei Iberice. Alături de Muntele Hacho, situat pe coasta africană, formează poarta de legătură între Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic. Dealtfel, în antichitate, cele două înălţimi reprezentau „umerii” lui Hercule, legendarul erou antic. Numele actual vine de la cel al căpeteniei berbere Tarik Ibn Ziyad („Djabel al-Tarik”, adică „Muntele lui Tarik”), care a cucerit locul, în 711 d.Hr., debarcându-şi aici trupele şi formând un cap de pod spre Europa, pentru ca apoi, în mai puţin de un deceniu, maurii să cucerească întreaga Peninsulă Iberică şi o parte însemnată din Franţa de astăzi. O dominaţie care a durat opt secole, până în 1462, când Gibraltarul intră în posesia Coroanei Spaniei. Lucrurile nu aveau să se oprească aici, teritoriul fiind disputat vreme de aproape un secol de marile puteri navale, Spania şi Anglia, datorită poziţiei sale strategice. În 1704, de forţele britanice, sprijinite de cele olandeze şi aflate sub comanda Amiralului George Rooke, cuceresc Gibraltarul, fapt recunoscut de Spania prin Tratatul de la Utrecht (1713). Cu toate acestea, nici în zilele noastre Spania nu a încetat să emită pretenţii asupra Gibraltarului, aceasta constituind o cauză majoră a disensiunilor dintre cele două regate. De remarcat faptul că, la jumătatea anilor 80, Spania a făcut o nouă tentativă de a anexa acest teritoriu strategic, impunând o blocadă terestră şi navală, însă acest lucru a fost zădărnicit de un referendum (1990) prin care populaţia locală îşi exprima dorinţa de a rămâne sub autoritatea britanică. La momentul respectiv, dintre cei aproximativ 11.000 de locuitori ai teritoriului, doar… 44 au votat pentru apartenenţa la Spania! În prezent, Gibraltarul este teritoriu autonom, aparţinând Marii Britanii, şeful statului fiind Regina Elisabeth II, reprezentată de Guvernatorul Gibraltarului.

În prezent, Gibraltarul reprezintă una dintre cele mai mari aglomerări urbane de pe Bătrânul Continent, pe cei aproximativ şase kilometrii pătraţi ai teritoriului locuind aproximativ 29.000 de locuitori. O populaţie diversificată, care cuprinde britanici, spanioli, marocani, italieni, evrei, pentru a enumera cele mai importante comunităţi. Strazile oraşului sunt înguste, fiecare centimetru fiind atent valorificat. Cu toate acestea, nu apar mari probleme în trafic, participanţii dând dovadă de un calm… tipic englezesc! Gibraltarul este şi un recunoscut paradis fiscal, taxele mici la ţigări, alcool şi aur atrăgând un număr mare de turişti. Totuşi, legislaţia locală stabileşte destul de strict cantităţile ce pot fi scoase din Gibraltar, acestea având caracter de uz personal. Moneda locală este lira sterlină emisă de Banca Gibraltarului şi care are aceiaşi valoare ca şi lira sterlină britanică. Trebuie reţinut că moneda locală poate fii folosită doar în Gibraltar, astfel că este bine să vă calculaţi bine cheltuielile dacă nu doriţi să rămâneţi cu… bani de colecţie!

În vara anului 2008, am acostat de trei ori cu bătrâna „Black Prince” în docul navelor de croazieră, numărându-mă printre cei aproxiamtiv patru milioane de turişti care vizitează anual Gibraltarul. O destinaţie perfectă pentru o zi, timp suficient pentru a vizita cele mai importante atracţii turistice ale locului. Pentru grupurile organizate, cele mai căutate tururi turistice sunt „The Rock Tour” şi „Dolphins Watching”, fiecare cu punctele sale de atracţie.

Primul l-am abordat într-o zi superbă de sfârşit de aprilie. Încă de la coborârea pe uscat ne atrage atenţia The Rock, stânca simbol a Gibraltarului, semeaţă şi ameninţătoare în acelaşi timp. Ne îmbarcăm la bordul unui microbuz de mici dimensiuni, ideal pentru slalomul ce urmează pe straduţele înguste ale oraşului. Prima impresie… sută la sută britanică, de la poliţişti, la puburile încă închise (este doar ora nouă dimineaţă!) şi numeroasele filiale ale băncilor din Insulă. Ghid şi şofer, în acelaşi timp, ne este Steve, un tip simpatic, între două vârste, care încearcă să-i trezească pe cei care încă n-au apucat să-şi bea cafeaua. Primul popas vine destul de repede: Europa Point Lighthouse. Un platou destul de larg, aflat în extremitatea sudică a peninsulei. Priveliştea este panoramică: la nord ne atrage atenţia Stânca, care, în această dimineaţă pare să lupte cu un nor ameninţător, în timp ce la sud asistăm la furnicarul ambarcaţiunilor de toate mărimile care tranzitează Strâmtoarea Gibraltar. Undeva, pierdut în negura dimineţii, se întrezăreşte ţărmul african… „Vedeta” locului este, fără doar şi poate, Farul Sfintei Treimi, denumit astfel deoarece Casa Sfintei Treimi a fost responsabilă pentru întreţinerea acestuia, încă din 1894. Este singurul far gestionat de Casă, situat în afara Marii Britanii. În apropiere, privind spre Stâncă, admirăm King Fahd bin Abdulaziz al-Saud Moscheea. Complexul moschee conţine, pe lângă locul de rugăciune destinat celor peste 2000 de musulmani care locuiesc aici, o şcoală, o bibliotecă şi o sală de lectură. Cladirea a fost inaugurată în 1997 şi a costat aproximativ 5 milioane de lire sterline, fiind făcută cadou Gibraltarului de către Regele Fahd al Arabiei Saudite.

Părăsim Europa Point cu sentimental că nu am făcut destule fotografii, dar programul turului este destul de dens, iar timpul, totuşi, limitat la câteva ore… Ne urcăm în microbuz şi luăm pieptiş Upper Rock, următoarea destinaţie fiind Peştera St.Michael (St.Michael’s Cave). Şoseaua îngustă urcă şerpuit spre vârful Stâncii, lăsând în urmă cu cartier rezidenţial, apoi vechiul spital în care erau trataţi răniţii de război, în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Steve  are timp pentru a ne spune povestea acestei şosele care urcă spre The Rock, construită şi consolidată pe timp de război. De la nivelul oraşului, şoseaua este “invizibilă”, arhitecţii săi folosind numeroşi pomi, cu coroană densă, astfel încât, privit de la distanţă, muntele pare acoperit de o pădure inaccesibilă. Peştera St.Michael sau Peştera Arhanghelului Mihail îşi datorează numele datorită asemănării sale cu o peşteră din Italia în care, se spune, Arhanghelul Mihail s-ar fi arătat. Peştera face parte dintr-un ansamblu calcaros ce cuprinde aproximativ 150 de alte peşteri şi, se spune, că ar fi legată de Africa printr-un tunel subteran de 24 de km. Grecii, fenicienii şi romanii cunoşteau aceste peşteri, locuite încă din neolitic. Intrăm printr-un culoar îngust şi lung de aproximativ 20 de metri, apoi, peste un podeţ, pătrundem în sala inferioară. Imaginea pe care o avem în faţă este impresionantă, iar cei care au păşit în peşterile din Apuseni înţeleg la ce mă refer. Diferenţa constă în modul în care cei care au în administrare St.Michael Cave au ştiut să pună în valoare fiecare colţişor al său. Există cinci pasaje de legătură către sala superioară, care este mult mai mare şi care, în timpul celui de-al doilea război mondial ar fi trebuit să găzduiască un spital de urgenţă. Spitalul a fost amenajat, dar nu a găzduit niciun pacient. În prezent, datorită acusticii foarte bune, sala este gazda unor concerte de toate genurile. La ieşire, suntem îndemnaţi să vizităm “The Great Siege Tunels” – tunele construite în timpul celui de-al doilea război mondial şi folosite de către armata britanică. Cum timpul ne este principal adversar, lăsăm această vizită pentru altă dată…

Odată ieşiţi din Peştera St.Michael, ne reântâlnim cu şoseaua şerpuită ce urcă spre vârful Stâncii, într-un lor denumit Den Apes, în inima rezervaţiei natural Upper Rock. Aici, din cele câteva puncte de belvedere, putem admira de la mare înâlţime oraşul şi strâmtoarea, cu nesfârşitul furnicar maritim. Însă, tot aici, facem cunoştinţă cu cei mai celebrii locuitori ai Gibraltarului: „Barbary macaque” (li se mai spune şi “magoţi”). Maimuţe de talie mică, trăiesc în semi-sălbăticie şi pot fi întâlnite doar în nordul Africii, în Maroc şi Tunisia, iar în Europa… numai pe The Rock. De origine africană, primatele au fost aduse în Gibraltar de romani sau de mauri, iar legenda locală spune că dominaţia britanică asupra locului va lua sfârşit doar atunci când aceste maimuţe vor părăsi Gibraltarul J Dealtfel, în timpul celui de-al doilea război mondial, când mai erau doar şapte exemplare, Sir Winston Churchill a ordonat să fie imediat aduse alte exemplare, din pădurile nord-africane, pentru a nu fi zdruncinată credinţa populară! În prezent, magoţii fac deliciul turiştilor, aceştia din urmă fiind sfătuiţi să nu poarte asupra lor nici un obiect ce ar sugera prezenţa mâncării, deoarece maimuţele nu vor ezita să încerce să le fure. Încurajate, micile animale nu ezită să sară pe umerii turiştilor sau să “bată palma” cu aceştia!

Continuăm turul şi ieşim din rezervaţie, coborând spre oraş, nu înainte de a trece pe lângă Castelul maur şi Turnul de omagiu. Turnul este impresionant, nu doar datorită construcţiei sale, ci şi datorită poziţiei sale dominante şi strategice. La rândul său, Castelul maur a jucat un rol important în cucerirea arabă a Peninsulei Iberice, fapt ce a dus apoi la dominaţia arabă asupra sud-vestului Europei pentru mai bine de 700 de ani. Ne îndreptăm către finalul excursiei, nu înainte de a da un ocol pentru a vedea, din mers, unul dintre cele mai interesante locuri ale peninsulei: punctul de frontieră cu Spania, bine păzit pe ambele părţi! În imediata apropiere – aeroportul, care prezintă o particularitate unică: pista de aterizare este “secţionată” în două de şoseaua care duce către punctul de trecere înspre şi dinspre Spania!

Nu multă lume ştie că Gibraltarul este unul dintre cele mai bune locuri din lume în care pot fi văzuţi delfini în libertate pe toată durata anului. Apele locale sunt populate de trei specii de delfini, care convieţuiesc alături de şapte tipuri diferite de balene, peşti zburători şi ţestoase! Turul turistic “Dolphin Watching” constituie, fără îndoială, unul dintre cele mai interesante şi spectaculoase momente turistice pentru cei care vizitează Gibraltarul şi Costa de Sol. La bordul unei ambarcaţiuni de mici dimensiuni, “Dolphin World”, trăim 90 de minute de încântare, având ocazia de a ne bucura de prezenţa, în mediul lor natural, a acestor fascinante mamifere. În apele curate ale Key of Gibraltar, printre vase de croazieră, tancuri petroliere, bărcuţe, şalupe şi ferry-boat-uri delfinii se simt în largul lor. Pentru cei care nu au mai trăit o experienţă similară, spectacolul este total. Delfinii înoată în grupuri de câte doi până la şase (cel puţin… aşa s-a întâmplat în turul l-a care am luat parte!), părând să se joace în siajul ambarcaţiunii sau înotând în viteză foarte aproape de prora şalupei. O experienţă unică, ce merită trăită!

Reclame

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: