Ne mai despart, dragi prieteni, mai puţin de 48 de ore până când vom afla răspunsul la întrebarea care macină lumea biliardului românesc: “Cine va fi campionul primei ediţii a Tacului de Aur şi, implicit, deţinătorul celui mai mare premiu în bani oferit vreodată în România, la un concurs de biliard?” Numele primului finalist este deja cunoscut: lugojeanul Ioan Ladanyi (foto), cel care a câştigat deja 8000 de euro în cele patru etape care au precedat Marea Finală (două etape câştigate şi alte două finale disputate). Este considerat a fi principalul favorit al turneului, dar şi “omul care trebuie învins”, lucru la care mai au dreptul să spere doar trei concurenţi: bucureşteanul Ovidiu Cristea (semifinalist în toate cele patru etape, dar niciodată finalist), “spaniolul” Ciprian Gabriel Gândac (câştigător al etapei a treia, singura la care a mai participat) şi sârbul Andreja Klasovic (locul trei, tot în etapa a treia). Dacă Ladanyi şi Gândac s-au aflat la Constanţa încă de la startul Marii Finale, iar Klasovic a rămas în oraşul de la malul mării pe parcursul ultimelor două săptămâni, joi seara şi-a făcut apariţia la Lake View şi Ovidiu Cristea, semn că toată lumea este gata de marea luptă pentru cei 10.000 de euro ce vor reveni câştigătorului.
N-a fost o săptămână foarte liniştită, existând unele controverse cu privire la modul de desfăşurare al finalei, însă lucrurile au fost lămurite după mai multe discuţii, inclusiv cu reprezentanţi ai federaţiei de specialitate (mulţumiri, prietenului Iulian Dragne pentru lămuriri!) şi ai federaţiei europene. “Mărul discordiei” l-a reprezentat modul de desfăşurare al finalei propriu-zise, în sensul că tabloul “piramidă dublă” spune că învingătorul de pe ramura de spate trebuie să-l învingă de două ori pe câştigătorul “ramurii învingătorilor”. La fel de adevărat este că nici unul dintre concursurile majore care se desfăşoară după această schemă nu programează “două finale”, ci numai una, în care se înfruntă câştigătorii celor două ramuri. În urma discuţiei avute cu finaliştii, dar şi cu deţinătorul concursului, după o întâlnire de la care a lipsit (nemotivat!) doar Ladanyi, s-a luat decizia ca învingătorul să fie stabilit după un singur meci, care se va disputa după sistemul “primul la 21″ (cel mai bun din 41 de frame-uri). Finala este programată să se dispute duminică, cu începere de la ora 14.30, în direct la Neptun TV. Se va juca în două sesiuni, prima urmând a cuprinde primele 20 de frameuri, după care se va lua o pauză de o oră şi jumătate, finaliştii urmând să revină la masa cu postav albastru până când unul dintre ei va ajunge primul la 21.
Programul de sâmbătă:
Ora 11.30
Ciprian Gândac – Andreja Klasovic
Ora 14.30 (în direct la Neptun TV)
Ovidiu Cristea – Învingătorul dintre Klasovic – Gândac